Scopul proiectului
Proiectul urmărește îmbogățirea ofertei educaționale prin implementarea unui program de
activități recreative și nonformale, desfășurat sub supravegherea şi îndrumarea personalului didactic în perioada iulie-august 2026, oferind în același timp un sprijin real pentru părinți.
Obiectivele proiectului
- Asigurarea unui mediu sigur: Oferirea unui spațiu adecvat sub supravegherea personalului specializat.
- Dezvoltarea abilităților practice și sociale: Stimularea creativității și a spiritului de echipă prin joc și activități interactive.
- Menținerea unui stil de viață activ: Prevenirea sedentarismului prin activități fizice, jocuri de echipă și comunicarea directă între copii.
- Sprijinirea echilibrului dintre viața profesională și cea de familie: Sprijinirea părinților prin oferirea unui program educativ, ce include și asigurarea hranei zilnice.
Beneficiarii proiectului
- Beneficiari direcți:
- Elevii înscriși, în anul școlar 2025-2026, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2, nivel primar;
- Copiii înscriși în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027 în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 2.
- Beneficiari indirecți:
- Familiile elevilor: Părinții/tutorii/reprezentanții legali ai beneficiarilor direcți care beneficiază de suport în supravegherea și educația copiilor pe timpul zilei;
- Comunitatea școlară: cadrele didactice, personalul auxiliar și personalul nedidactic (administrativ) implicat în proiect, care au oportunitatea de a implementa metode noi de lucru și de a colabora într-un cadru flexibil.
Durata proiectului
Proiectul se va desfășura în perioada 1 iulie – 31 august 2026, în zilele lucrătoare, în limita
locurilor disponibile de la nivelul fiecărei unității de învățământ participante.
Programul zilnic se stabilește de fiecare unitate de învățământ, de regulă în intervalul orar
08:00 – 17:00.
Locul de desfășurare
Implementarea proiectului se realizează în unitățile de învățământ participante, respectiv:
| Nr. crt. | Unitate de învățământ | Adresa/Locația unde se va desfășura proiectul | Perioada de desfășurare a proiectului | Număr de locuri estimat |
| 1. | Școala Gimnazială nr. 4 | Str. Herța nr. 14A, Sector 2, București | Iulie | 80 |
| 2. | Școala Gimnazială nr. 25 | Str. Silvia nr. 54, Sector 2, București | Iulie | 250 |
| August | 250 | |||
| 3. | Școala Gimnazială nr. 27 | Str. Mașina de Pâine nr. 63-65, Sector 2, București | Iulie | 140 |
| August | 140 | |||
| 4. | Școala Gimnazială nr. 28 | Aleea Circului nr. 2A, Sector 2, București | Iulie | 250 |
| August | 250 | |||
| 5. | Școala Gimnazială nr. 39 | Șos. Colentina nr. 91, Sector 2, București | Iulie | 150 |
| August | 150 | |||
| 6. | Școala Gimnazială nr. 41 | Str. Arbore Zamfir nr. 5A, Sector 2, București | Iulie | 220 |
| August | 220 | |||
| 7. | Școala Gimnazială nr. 46 | Str. Stănescu Gheorghe nr. 2-18, Sector 2, București | Iulie | 250 |
| August | 250 | |||
| 8. | Școala Gimnazială nr. 62 | Str. Potârnichii nr. 3, Sector 2, București | Iulie | 150 |
| August | 150 | |||
| 9. | Școala Gimnazială nr. 66 | Str. Logofătul Dan nr. 1, Sector 2, București | Iulie | 275 |
| August | 275 | |||
| 10. | Școala Gimnazială nr. 77 | Șos. Pantelimon nr. 289, Sector 2, București | Iulie | 200 |
| Str. Constantin Zlătescu nr. 7, Sector 2, București | ||||
| Șos. Pantelimon nr. 289, Sector 2, București | August | 200 | ||
| Str. Constantin Zlătescu nr. 7, Sector 2, București | ||||
| 11. | Școala Gimnazială nr.145 | Str. Heliade între Vii nr. 36, Sector 2, București | Iulie | 120 |
| August | 120 | |||
| 12. | Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” | Str. Tudor Arghezi nr. 46-50, Sector 2, București | Iulie | 200 |
| August | 200 | |||
| 13. | Școala Gimnazială „Maica Domnului” | Str. Ion Maiorescu nr. 30-32, Sector 2, București | Iulie | 250 |
| August | 250 | |||
| 14. | Școala Gimnazială „Ferdinand I” | B-dul. Gării Obor nr. 16, Sector 2, București | Iulie | 200 |
| August | 200 | |||
| 15. | Școala Gimnazială „Petre Ghelmez” | Str. Pescărușului nr. 124, Sector 2, București | Iulie | 200 |
| August | 200 | |||
| 16. | Școala Gimnazială „Iancului” | B-dul. Emanuel Pake-Protopopescu nr. 50, Sector 2, București | Iulie | 100 |
| August | 100 | |||
| 17. | Școala Gimnazială „Sfântul Silvestru” | Str. Oltarului nr. 11, Sector 2, București | Iulie | 150 |
| August | 150 | |||
| 18. | Liceul Teoretic „Lucian Blaga” | Şos. Pantelimon nr. 355, Sector 2, București | Iulie | 160 |
| August | 160 |
Înscrierea elevilor
Înscrierea se face fizic la secretariatul unității de învățământ unde elevul va frecventa activitățile proiectului, conform programului de lucru stabilit de conducerea fiecărei unități.
Opțiunea de participare poate fi pentru întreaga perioadă (iulie-august) sau pentru o singură lună, cu menționarea opțiunii în cererea de înscriere.
Părinții/tutorii/reprezentanții pot alege orice unitate de învățământ participantă.
Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile de la nivelul fiecărei unități de învățământ participante.
Criterii de selecție a elevilor
În proiectul „Școala de vară” iulie-august 2026, pot participa elevii înscriși, în anul școlar 2025-2026, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2, nivel primar (clasa pregătitoare și clasele I-IV);
În limita locurilor rămase disponibile, după înscrierea beneficiarilor de la alin. (1), pot fi admiși copiii care fac dovada înscrierii în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027 în unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2;
Prioritizarea înscrierilor se va face conform următoarelor criterii:
a) Elevii înscriși în unitatea de învățământ participantă;
b) Elevii din alte unități de învățământ din Sectorul 2 (în ordinea depunerii cererilor);
c) Copiii care fac dovada înscrierii în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027 în unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2;
În situația în care numărul de cereri pentru o unitate de învățământ depășește numărul locurilor alocate, unitatea va îndruma părinții/tutorele/reprezentantul legal către cea mai apropiată școală participantă cu locuri libere.
Documente necesare pentru înscriere
Dosarul de înscriere va conține:
a) Cerere de înscriere, completată și semnată de părintele/tutorele/reprezentantul legal, se va depune în original. Modelul „Cererii de înscriere – Proiect „Școala de vară” iulie-august 2026 se regăsește în Anexa nr. 1 la prezentul Regulament.
b) Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) – tipizat, conform Anexei nr. 2 la prezentul Regulament, completat și semnat de părintele/tutorele/reprezentantul legal, se va depune în original.
c) Pentru elevii proveniți de la alte unități de învățământ vor prezenta următoarele documente:
- adeverință de la unitatea de învățământ la care sunt înscriși, prin care să ateste calitatea de elev în rețeaua de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2. Această adeverință va trebui să fie emisă recent (nu mai veche de 30 de zile la data înscrierii);
- Copie certificat de naștere;
- Copie C.I. părinte /tutore/reprezentant legal al elevului.
d) Contractul încheiat între unitatea de învățământ participantă și părintele/tutorele/reprezentantul legal al elevului.
La înscriere, părintele/tutorele/reprezentatul legal al elevului încheie cu unitatea de învățământ un contract în care sunt stipulate drepturile și obligațiile reciproce ale părților. Modelul de contract se stabilește la nivelul unităților de învățământ și se aprobă de către Consiliul de Administrație al unității de învățământ participante.
e) Dovada înscrierii în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027;
f) Alte documente solicitate de unitatea de învățământ considerate necesare pentru buna gestionare a înscrierilor.
Perioadă înscriere: descarcă documentul
Documente necesare înscrierii:
1) Acord GDPR – descarcă
2) Cerere de înscriere – descarcă
Documente oficiale
