
DESCRIEREA PROIECTULUI EDUCAȚIONAL
„GRĂDINIȚA DE VARĂ”
-
Obiectivul proiectului:
Proiectul “Grădinița de vară” se adresează copiilor înscriși în grădinițele și creșele de stat care funcționează pe raza Sectorului 2 al Municipiului București, venind în sprijinul părinților care își doresc ca antepreșcolarii și preșcolarii să petreacă vacanța mare desfășurând activități educative, sportive sau recreative, de divertisment, dar și activități prin care aceștia își pot îmbogăți cunoștințele, priceperile și deprinderile, sub atenta supraveghere și îndrumare a personalului didactic.
Astfel, în perioada iulie – august 2025 vor fi deschise unități de învățământ preuniversitar de stat – nivel antepreșcolar și preșcolar, care să acopere toate nevoile identificate la nivelul Sectorului 2.
-
Perioada desfăşurării proiectului:
Proiectul va fi implementat în perioada vacanței de vară a anului şcolar 2024 – 2025 în lunile iulie și august.
-
Grupul ţintă:
Este constituit din preșcolarii și antepreșcolarii înscriși în grădinițele și creșele de stat din Sectorul 2 al Municipiului București, ai căror părinți opteaza pentru inscrierea in program, in limita locurilor disponibile, pe perioada lunilor iulie – august 2025. Grupele de anteprescolari/prescolari, beneficiari ai proiectului, sunt formate din minim 15 copii – maxim 20 de copii.
-
Condiții obligatorii de inscriere a prescolarilor și antepreșcolarilor:
Pentru preșcolarii și antepreșcolarii care vor participa la prezentul proiect trebuie să fie dovedit faptul că au fost înscriși într-o grădiniță sau creșă de stat din Sectorul 2 al Municipiului București în anul școlar 2024 – 2025.
Înscrierile în cadrul proiectului se realizează fizic, la sediul unităților de învățământ participante în cadrul proiectului, părintele/reprezentantul legal având dreptul de a opta pentru oricare dintre aceste unități de învățământ, cu respectarea următoarei condiții: la înscrierea într-o unitate de învățământ participantă la proiect vor avea prioritate preșcolarii/antepreșcolarii respectivei unități de învățământ, urmând ca locurile rămase libere să se ocupe în ordinea înscrierii de către preșcolarii/antepreșcolarii proveniți de la alte unități de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului2.
În cazul în care nu mai sunt locuri disponibile, unitatea de învățământ recomandă părintelui/reprezentantului legal cea mai apropiată grădiniță sau creșă care mai dispune de locuri libere.
-
Locul de desfășurare a proiectului:
Unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2 – nivel preșcolar și antepreșcolar unde se va desfășura Proiectul ”Grădinița de vară” sunt:
| NR.CRT | DENUMIRE UNITATE DE ÎNVĂȚĂMÂNT | ADRESĂ | PERIOADA DE DESFĂȘURARE | NUMĂR GRUPE | NUMĂR LOCURI |
|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Grădinița Castel | Str. Pierre de Coubertain nr.1 | Iulie 2025 | 4 | 80 |
| 2 | Grădinița nr. 135 | Str. Mașina de Pâine nr. 61 | Iulie 2025 | 8 | 160 |
| August 2025 | 8 | 160 | |||
| 3 | Grădinița nr. 138 | Str. Tunari nr. 52-54 | Iulie 2025 | 7 | 140 |
| August 2025 | 7 | 140 | |||
| 4 | Grădinița Alice | Str. Alexandru Donici nr. 23 | Iulie 2025 | 8 | 160 |
| Str. Armenească nr. 27 | August 2025 | 8 | 160 | ||
| 5 | Grădinița nr. 236 | Aleea Ilia nr. 1 | Iulie 2025 | 10 | 200 |
| August 2025 | 10 | 200 | |||
| 6 | Grădinița Luminița | Str. Iancului nr. 4A | Iulie 2025 | 10 | 200 |
| 7 | Grădinița Clopoțel | Str. Dridu Georgescu nr. 2 | Iulie 2025 | 5 | 100 |
| 8 | Grădinița nr. 280 | Str. Delfinului nr. 4 | August 2025 | 7 | 140 |
| 9 | Grădinița nr. 23 + Creșă | Str. Răduță Gheorghe nr. 1 | Iulie 2025 | 3 grupe antepreșcolar | 60 |
| 9 grupe preșcolar | 180 | ||||
| August 2025 | 3 grupe antepreșcolar | 60 | |||
| 9 grupe preșcolar | 180 | ||||
| 10 | Grădinița nr. 234 | Intrarea Pontonului nr. 1-5 | Iulie 2025 | 8 | 160 |
| August 2025 | 8 | 160 | |||
| 11 | Grădinița nr. 233 + Creșă | Str. Petre Antonescu nr. 20 | August 2025 | 5 grupe antepreșcolar | 75 |
| 6 grupe preșcolar | 120 | ||||
| 12 | Școala Gimnazială nr. 145 (Grădinița) | Str. Heliade între Vii nr. 26 | Iulie 2025 | 4 | 70 |
| August 2025 | 4 | 70 | |||
| 13 | Grădinița nr. 137 | Str. Plumbuita nr. 5 | Iulie 2025 | 2 grupe antepreșcolar | 40 |
| 6 grupe preșcolar | 120 | ||||
| August 2025 | 2 grupe antepreșcolar | 40 | |||
| 6 grupe preșcolar | 120 | ||||
| 14 | Grădinița Steluța | Șos. Vergului nr. 14 | Iulie 2025 | 8 | 160 |
| 15 | Grădinița Albinuța | Str. Dinu Lipatti nr. 1 | Iulie 2025 | 8 | 160 |
| August 2025 | 8 | 160 | |||
| TOTAL | 3,775 | ||||
Perioada de înscriere – 23.05.2025 – 30.05.2025
Hotărâre privind aprobarea, implementarea și finanțarea proiectului ,,Grădinița de vară” – detalii
Documente necesare inscrierii in proiect:
1. Cerere de inscriere;
2. Adeverinta de elev din unitate de invatamant de provenienta (in cazul celor care se inscriu la alta unitate de invatamant);
3. Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal.
« Înapoi Școala de vară »
