10 mai , 2018
Un secol de istorie – demnitate, integritate, patriotism
Colegiul Național Bilingv George Coșbuc
Pentru că – dincolo de orice moment festiv, statui, solemnități – ceea ce mi se pare esențial este întâlnirea cu tinerii: ei sunt speranța de astăzi, ei vor fi împlinirea de mâine.
-Mihai Sora
La inițiativa Consiliului Local Sector 2 și cu aprobarea Consiliului de Administrație al Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, elevii colegiului au avut șansa unui dialog cu două personalități, în cadrul suitei de evenimente “Un secol de istorie – demnitate, integritate, patriotism” ce urmărește cultivarea și promovarea valorilor naționale.
Invitații acestui eveniment au fost:
– filosoful Mihai Șora, membru de onoare al Academiei Române și care i-a avut ca profesori pe Mircea Eliade și Nae Ionescu. Este fondatorul noii serii BPT (un acronim pentru Biblioteca Pentru Toți) și primul ministru al educației după 1989.
– inginerul Radu Filipescu, fost deținut politic, închis în închisoare pentru “propagandă împotriva orânduirii socialiste” în perioada 1983-1986.